Proiecte

public finance club

 
PUBLIC FINANCE CLUB este un club de interese specializat a cărui membri sunt prioritar studenți și masteranzi ai Academiei de Studii Economice din Moldova, fiind, totuși, unul deschis tinerilor profesioniști în domeniul finanțelor publice, precum și studenților din alte universități.
 
Clubul are ca scop fundamentarea aplicativă a cunoștințelor teoretice din finanțe publice prin implicarea specialiștilor din rândul autorităților publice.
 
Formatul Clubului presupune invitarea unor persoane remarcante în domeniul finanțelor publice, care ar veni cu viziunea sa asupra unui subiect de interes pentru membrii Clubului și ar participa activ la discutarea problemei cu aceștia. Ședințele Clubului conțin și o parte introductivă menită să uniformizeze nivelul de cunoștințe a publicului prezent, în calitate de facilitatori fiind moderatori din cadrul autorităților specializate, precum și profesori ai Academiei de Studii Economice din Moldova.
 
Activitățile sunt moderate de persoane dedicate din Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe și alte autorități relevante domeniului vizat.
 
Ședințele Clubului au loc lunar și se țin fie fizic (bl.B, ASEM), fie online, acestea fiind moderate de Asociația Obșteacă FINEDU – organizație necomercială specializată în creșterea nivelului de educare financiară în societate și va fi găzduită de Academia de Studii Economice din Moldova.

Pentru mai multe detalii:

PUBLIC FINANCE CLUB

Parteneri:

  • Ministerul Finanțelor
  • ASEM
  • PwC

Scroll to Top